post

Aliment de bază în dieta zilnică, pâinea are numeroase beneficii asupra sănătăţii: asigură necesarul de energie pentru buna funcţionare a creierului şi îmbunătăţeşte digestia.

Pâinea este o sursă bună de glucide complexe. Acestea sunt cele care asigură energia necesară bunei funcţionări a întregului organism.

Previne constipaţia
Atât glucidele complexe, cât şi fibrele conţinute de pâine induc o stare de saţietate, prin care poate fi evitat ronţăitul dintre mesele principale, obicei care poate duce la apariţia obezităţii. Tot fibrele sunt cele care combat constipaţia, îmbunătăţind tranzitul intestinal. De asemenea, pâinea conţine şi o serie de vitamine (B1, B2, B6, B9, E), dar şi minerale (calciu, fosfor, potasiu, magneziu).

Între cinci şi zece felii zilnic
În ceea ce priveşte consumul de pâine, specialiştii recomandă consumul a cinci felii de pâine pentru persoanele sedentare şi zece, pentru cele active. Studiile arată că românii consumă în jur de 108 kilograme de pâine pe cap de locuitor anual, în timp ce media în ţările europene este de 78,8 de kilograme pe cap de locuitor.

Număr de calorii, în funcţie de tip
Cele mai bune tipuri de pâine sunt cea neagră şi cea graham, care menţin într-o proporţie mai mare nutrienţii făinei. 100 de grame de pâine de secară furnizează 210 calorii, pâinea neagră – 240 calorii, cea graham – 260, iar pâinea albă – 270.

Atenţie la combinaţii!
Specialiştii afirmă că nu este cazul ca, la aceeaşi masă, să fie consumate pâine cu orez, cartofi sau paste făinoase – produse foarte bogate în carbohidraţi. De asemenea, pâinea nu se consumă o dată cu friptura. Produsele de origine animală se digeră lent, în vreme ce pâinea – mai rapid. Consumul de pâine este însă indicat pentru produsele vegetale şi salate de legume.